Home » Știință » Un creier mai mare reprezintă un indicator al unei memorii mai bune?

Un creier mai mare reprezintă un indicator al unei memorii mai bune?

Un creier mai mare reprezintă un indicator al unei memorii mai bune?
Publicat: 26.01.2020
În cazul persoanelor în vârstă, mărimea anumitor regiuni cerebrale poate reprezenta un indiciu legat de declanşarea unor maladii neurodegenerative.

La nivel evolutiv, volumul mare al creierului pe care îl avem a reprezentat un avantaj foarte important care ne-a permis să devenim forma de viaţă dominantă de pe planetă. Totuşi, dacă luăm în calcul capacitatea de a învăţa şi a memora, atunci când comparăm membrii speciei noastre, un creier mai mare sau regiuni specifice ale acestuia mai mari, atunci mai mare nu înseamnă neapărat şi mai bun. Astfel, în particular, un hipocamp mai mare nu este neapărat un indicator precis al capacităţilor noastre de memorare, notează Medicalxpress.

Un studiu recent demonstrează că, în cazul persoanelor în vârstă, un hipocamp care are un volum mai mare reprezintă un indicator bun al capacităţii de memorare sau învăţare doar în măsura în care mateia albă din jurul acestuia este intactă. Această materie asigură formarea circuitelor cu celelalte regiuni cerebrale.

„Descoperirile noastre evidenţiază necesitatea de a măsura nu doar dimensiunea hipocampului, ci şi cât de bine este conectat la restul creierului atunci când căutăm markeri fizici ai declinului memoriei la adulţii în vârstă”, explică Andrew Bender, autor principal al studiului şi expert în epidemiologie şi biostatistică al Universităţii Michigan, Statele Unite ale Americii.

Această descoperire se dovedeşte extrem de importantă în cazul persoanelor care sunt suspectate că ar suferi de afecţiuni neurodegenerative, printre care se numără şi Alzheimer. Astfel, dacă o persoană are un hipocampus mai mare, ca urmare a intercţiunilor sociale, activităţii fizice sau a unui nivel mai ridicat de educaţie, medicii specialişti ar trebui să ia în calcul şi modul în care respectiva regiune este conectată la restul creierului.

„Descoperirile noastre consolidează o perspectivă în creştere că studierea schimbărilor legate de vârstă în învăţare şi memorie din perspectiva sistemelor pare mult mai informativă în înţelegerea diferitelor modele ale declinului cerebral şi cognitiv, în contrast cu studierea unei regiuni cerebrale unice”, a declarat dr. Bender.

Studiul a fost publicat în Cerebral Cortex.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?